vineri, 31 octombrie 2014

Casa mea respiră AER CURAT!

În ziua de azi, aerul curat devine o problemă din ce în ce mai mare. Se spune că generaţia noastră este mai fericită decât generaţiile anterioare. Oare? Într-adevăr, am devenit mai leneşi. Nu mai mergem pe jos, ci preferăm să folosim propriile maşini sau transportul în comun. Înainte se foloseau căruţele. Sau propriile picioare. Acum, fumul de la maşini, gazele emise de ele, fac ca aerul ce îl respirăm să fie din ce în ce mai otrăvitor. 

Şi, colac peste pupăză, defrişăm şi iar defrişăm...de abia atunci când nu vom mai avea ce copaci să tăiem, vom realiza că banii nu ne readuc aerul curat. Nici frumuseţea naturii sau sprijinul unui copac, la umbra căruia alegem să ne odihnim. Avem nevoie de bani, însă avem mai multă nevoie de aer curat, de sănătate şi de fericire.

Pe lângă toate acestea, fumul negru al uzinelor şi al fabricilor intoxică şi mai mult aerul. Şi, de parcă toate acestea nu ar fi de ajuns, oamenii fumează câte două pachete de ţigări pe zi. Observ că, din ce în ce mai mulţi copii se nasc cu probleme de respiraţie.  Ar trebui să facem, ACUM, ceva pentru sănătatea noastră şi, mai ales, ăentru sănătatea propriilor copii!

Eu am ales să acţionez! Îmi doresc ca măcar în casa mea aerul să fie cât se poate de...sănătos! Am apelat, aşadar, la salvatorii aerului, la Alecoair.ro.

Sursă poză: www.alecoair.ro

Mi-a cumpărat, de la ei, un dezumidificator casnic, pentru a-mi menţine, în casă, umiditatea la un nivel normal. M-am gândit, în primul rând, la sănătatea copilului, apoi la sănătatea familiei. Menţinerea umidităţii la un nivel normal este foarte importantă pentru sănătatea noastră, deoarece ne fereşte de microbii ce se simt perfect atunci când umiditatea este prea crescută. 

De asemenea, un dezumidificator protejează pereţii de muceai şi de igrasie. Nimănui nu îi place să trăiască cu ele şi mai ales să respire aerul intoxicat de acestea. Pe lângă aceste facilităţi, dezumidificatorul mai este folositor şi pentru uscarea rufelor. El poate fi folosit în toată casa. Îl putem folosi, cu succes, atât în camere, cât şi în băi, demisoluri sau uscătorii.

Sursă poză: www.alecoair.ro
Am cumpărat acest dezumidificator ce mi-a făcut, din prima clipă în care l-am văzut, o surpriză minunată: transportul a fost gratuit iar el s-a potrivit perfect în sufragerie!

Capacitatea lui maximă de dezumidificare este de 24 l/zi, aşadar pot sta liniştită, ştiind că aerul din casa mea va fi, mereu, curat.
Este dotat cu display lectronic şi cu timer, el controlând permanent umiditatea relativă din încăpere.
De asemenea, are un filtru de aer integrat, ce are rolul de a combate atât înmulţirea bacteriilor, cât şi de a filtra scamele, praful şi părul de animale.

Mi-a plăcut, în mod special, faptul că acest dezumidificator se deconectază automat atunci câd rezervorul de apă este plin.

Încă din prima zi în care am pus dezumidificatorul în funcţiune, în casa mea aerul era deja altul. Era mai curat, mai uşor de respirat, mai prietenos cu coprul meu. Umiditatea era "reglată" la un nivel optim, iar casa mea era fericită, pentru că respira, în sfârşit, un aer curat! 

Cel mai bun cadou pe care vi-l puteţi face dumneavoastră şi celor dragi, este o sănătate mi bună! Aerul pe care îl respirăm, zi de zi, n influenţează sănătatea atât nouă, adulţilor, cât, mai ales, copiilor! Oferiţi-le celor dragi un aer mai sănătos, măcar acasă! Cumpăraţi un dezumidificator, cumpraţi sănătate!